De ce să alegi o carieră în IT în 2025 și de unde să începi

Tehnologia Informației, sau IT, după cum mulți dintre noi îl cunosc, este un domeniu ce continuă să-și mențină locul în topul celor mai stabile și ofertante sectoare profesionale din țară și din lume. Chiar dacă eliminarea facilităților fiscale pe care le avea industria în România a destabilizat recent opinia publică, oportunitățile din IT pe piața muncii locale continuă să fie tot mai variate și accesibile. Mai mult, domeniul devine, treptat, un loc ideal pentru cei care vor să facă o reconversie profesională sigură și să câștige venituri competitive.
De ce să alegi o carieră în IT chiar și în 2025?
1. Accesibilitate și ușurință în învățare
Față de alte domenii, ca să-ți începi cariera în IT ai nevoie doar de voință! De ce? Pentru că în IT poți intra fără să fi terminat o facultate dedicată sau o specializare anume. Asta se datorează în principal faptului că în ziua de astăzi există o multitudine de cursuri și programe de formare profesională disponibile online și special gândite pentru cei care vor să învețe în ritmul lor propriu. Iar odată stabilită fundația, accesul în domeniu e ca și făcut!
2. Stabilitate și venituri peste medie
O carieră în IT oferă o stabilitate financiară cu care multe alte domenii adesea nu pot concura. Iar pe lângă câștigurile propriu-zise, pachetele salariale includ și beneficii precum program flexibil și muncă remote (de acasă sau de oriunde ai acces la internet). Aici, stabilitatea și flexibilitatea fac echipa perfectă!
3. Cerere constantă și diversificată
Toate companiile din toate sectoarele de activitate au nevoie de specialiști IT în ziua de astăzi. Indiferent dacă vorbim de educație, administrație publică, sănătate, energie sau retail, fiecare dintre ele este acum dependentă de IT. Și nu vorbim doar de programatori! Printre cei mai căutați specialiști ai momentului sunt și administratorii de sistem, analiștii de date, testerii de software, specialiștii în securitate cibernetică sau experții în design UX/UI. Așadar, dacă vrei un job „de viitor”, știi unde-l găsești.
De unde să începi?
1. Atracție și autoevaluare
Primul pas spre IT este asemănător cu primul pas în viața de adult: trebui să vezi ce-ți place. Ai o atracție pentru domeniu? Ești fan tehnologii și mediu digital? Perfect. Următorul pas este să fii sincer cu tine și să-ți înțelegi atât punctele forte, cât și interesele. Îți place să analizezi date? Ești atras de design? Ai o gândire mai degrabă logică? Domeniul IT este foarte vast și poate oferi oportunități pentru toate tipurile de personalități, de la cei fascinați de detalii și algoritmi, până la cei creativi și buni comunicatori.
2. Cursuri de formare
După ce-ai ales ce vrei să fii, mai rămâne doar să participi la un curs de IT. Un astfel de curs de inițiere în IT este de cele mai multe ori structurat pe niveluri și poate dura de la câteva săptămâni la câteva luni, în funcție de conținut. Iar pentru că în online deja sunt foarte multe astfel de cursuri disponibile, este foarte important să te asiguri că alegi un program acreditat, care nu include doar teorie, ci și mentorat, proiecte practice și posibilitatea de a învăța în ritmul tău.
3. Formare continuă
IT-ul este, fără doar și poate, un domeniu în continuă evoluție. Tehnologiile au ajuns să se schimbe și să avanseze de la o zi la alta, iar dacă nu ții pasul cu ele, riști să rămâi în urmă și să-ți afecteze cariera. Un curs de IT îți pune o bază solidă pentru startul în domeniu, dar este esențial să investești constant în dezvoltarea ta profesională și să aderi la o cultură de formare continuă în viață. De altfel, angajatorii apreciază foarte mult capacitatea de adaptare și dorința de a învăța a oamenilor din echipă, așa că ține cont și de asta.
4. Un viitor mai incluziv și mai verde
Ține minte: odată stabilit în IT, faci parte dintr-o industrie ce pune accentul pe diversitate și incluziune. Aici, accesul la formare este mai facil decât oricând, cu inițiative ce încurajează participarea femeilor, a persoanelor din medii defavorizate și chiar a celor cu dizabilități. Mai mult, companiile devin din ce în ce mai atente la impactul pe care-l au asupra mediului și dezvoltă constant soluții digitale pentru eficiență energetică, reducerea amprentei de carbon și promovarea unei energii verzi. Dacă și tu susții astfel de inițiative, ești unde trebuie.
Dacă te-am convins că e momentul să începi și tu o carieră în IT, eJobs implementează proiectul COD SMIS 332366 cu titlul Școala digitală eJobs, proiect cofinanțat de Fondul Social European+ prin Programul Educație și Ocupare 2021 – 2027, prin care sprijină dobândirea și dezvoltarea competențelor digitale ale angajaților din regiunea de Nord-Vest a României.
În perioada 1 mai 2025 – 31 mai 2027 poți lua parte la cursuri gratuite de digitalizare, pentru a evolua la job sau pentru a-ți dezvolta abilitățile necesare unui job nou.
Descoperă cursurile disponibile și 100% gratuite, inclusiv „Curs IT Beginner – Introducere în IT și dezvoltarea aplicațiilor software”, verifică dacă bifezi toate cerințele și înscrie-te chiar acum, aici!
Viitorul tău profesional poate începe astăzi, iar IT-ul poate fi calea ta spre el!